VIDEO | Ionuț Rusu: „O grămadă din subiectele pe care le abordez în numerele mele provin din experiențele de pe camion și de pe vremea când făceam asigurări. Aș suferi și dublu dacă ar fi să o iau de la capăt”

Publicat: 20/07/2022, 23:31

Ionuț Rusu, comediant și om de radio, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Actorul a vorbit despre copilărie și pașii pe care i-a urmat până a ajunge la cariera mult-visată. Invitatul lui Marius Tucă a afirmat că ar „suferi și dublu” dacă ar fi să o ia de la capăt și că nu simte că muncește nici măcar o zi, făcând totul din pasiune.

„Eram excesiv de cuminte când eram mic. Adică m-au dus și la doctor părinții, de multe ori, crezând că sunt bolnav. Stăteam, pur și simplu, într-un loc și nu mă mișcam, ceea ce nu e firesc pentru un om care începe să facă comedie. Adică nu erau în top 200 de variante pe care le-ar fi zis ai mei, erau ultimele, ar fi zis paznic, sau ceva de genul. Sunt OK la stat, doar stau într-un loc. Dar soarta a decis să fac comedie. Mereu am fost cuminte. N-am nicio amintire în care să fiu obraznic și asta mă enervează”, a afirmat Ionuț Rusu.

Ionuț Rusu a precizat că a avut diverse meserii până să ajungă comediant, dorindu-și, inițial, să urmeze cariera tatăl său și să devină polițist.

„Mi-am dorit să fiu polițist, să-l urmez pe taică-miu, dar, din nou, cumințenia nu mă recomanda pentru asta, și nici calitățile fizice, nici curajul. Adică n-am avut nicio aptitudine de genul acesta. Și, apoi, mi-am dorit să ajung actor, dar am avut descurajările clasice, toată familia mi-a zis – ‘mori de foame’. După aceea, am avut diverse meserii ocazionale – preocupări, nu meserii – și, apoi, norocul a dat peste mine. O grămadă din subiectele pe care le abordez în sketch-urile sau numerele mele provin și din experiențele de pe camion, experiențele de pe vremea când făceam asigurări.

Nu a fost nimic ușor până la 30 de ani, dar eu tind să uit, tind să le las în spate și să nu-mi amintesc necazurile alea. Le mai scot la suprafață, am mai făcut niște terapie și-mi mai aminteam niște lucruri, dar au meritat. Aș suferi și dublu dacă ar fi să o iau de la capăt. Îmi place prea mult ceea ce fac. Am descoperit că nu trebuie să muncești, de fapt. Pur și simplu, te trezești și faci ce îți place și câștigi și bani de pe urma meseriei ăsteia”, a precizat Ionuț Rusu.

De asemenea, comediantul a vorbit și despre relația cu tatăl său, afirmând că a primit aceeași educație pe care își dorește să i-o dea și el copilului său.

„E o disciplină anume. De multe ori, (n.r – polițiștilor) le place să facă ore suplimentare și, atunci, se antrenează acasă. Dar, în rest, a fost un tată foarte mișto. M-a educat exact cum aș vrea și eu să îmi educ copilul. Atât, și-a uitat odată un spray paralizant acasă și m-am dat cu el în ochi, dar asta se întâmplă. Am crezut că e parfum. Dar, în rest, n-a fost nimic… bătăi, cum e într-o familie. Eu eram bătut că stăteam prea cuminte. Acum, na, fiecare familie era așa, că n-are rost să fim ipocriți”, a declarat Ionuț Rusu.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×